Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Săptămâna a II-a - Duminică - Vesperele II
Laudă şi cinste lui Cristos! El poate să-i mântuiască pe veci pe cei care se apropie de Dumnezeu prin el, fiind pururi viu spre a mijloci pentru noi. Întemeiaţi pe această credinţă, să-1 implorăm:
Adu-ţi aminte, Doamne, de poporul tău!
Soare al dreptăţii, acum când ziua coboară spre asfinţit, te chemăm asupra întregului neam omenesc,
- pentru ca toţi să se bucure de-a pururi de lumina ta ce nu cunoaşte apus.
Apără legământul pe care 1-ai pecetluit cu sânge dumnezeiesc
- şi sfinţeşte Biserica ta, ca să fie neprihănită.
Adu-ţi aminte, Doamne, de familia ta
- şi de locul prezenţei tale.
Călăuzeşte-i pe calea păcii şi a belşugului pe cei care călătoresc,
- ca să ajungă cu sănătate şi bucurie la locul dorit
Primeşte, Doamne, sufletele celor răposaţi,
- dăruieşte-le iertarea ta şi gloria veşnică.
Rugăciunea de încheiere
Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul să te adorăm cu suflet neîmpărţit şi să-i iubim pe toţi oamenii cu iubirea ta. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice