Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Săptămâna a III-a - Duminică - Laude
Să-l rugăm cu stăruinţă pe Dumnezeu, care l-a trimis pe Duhul Sfânt spre a fi lumina preafericită a tuturor inimilor:
Luminează, Doamne, poporul tău!
Binecuvântat eşti, Dumnezeule, lumina noastră,
- care pentru mărirea ta ne-ai dat să ajungem la începutul acestei zile.
Tu, care prin învierea Fiului tău ai luminat lumea,
- prin Biserica ta răspândeşte această lumină la toţi oamenii.
Tu, care prin Duhul Sfânt i-ai preamărit pe ucenicii Fiului tău unul-născut,
- revarsă-l asupra Bisericii tale, pentru ca ea să-ţi fie credincioasă.
Lumină a neamurilor, adu-ţi aminte de cei aflaţi încă în întuneric:
- deschide-le ochii inimii, ca să te recunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat.
Rugăciunea de încheiere
Atotputernice Dumnezeule, dăruieşte-ne, te rugăm, harul să cugetăm pururi la cele spirituale, ca să împlinim ceea ce e plăcut înaintea ta, şi prin cuvânt, şi prin faptă. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice