Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Săptămâna a IV-a - Joi - Vespere
Să-1 rugăm pe Cristos, lumina popoarelor şi bucuria tuturor celor vii:
Dă-ne, Doamne, lumină, pace şi mântuire!
Cristoase, lumina cea neapusă, Cuvântul Tatălui, care ai venit să-i mântuieşti pe toţi oamenii,
- călăuzeşte-i pe catehumenii Bisericii tale ca să ajungă la lumină în tine.
Nu privi, Doamne, la fărădelegile noastre,
- căci la tine este iertarea.
Tu, care ai voit ca oamenii să cerceteze cu mintea lor tainele naturii pentru a stăpâni lumea,
- fă ca ştiinţa şi artele să fie îndreptate spre mărirea ta şi spre fericirea tuturor.
Ocroteşte-i pe aceia care s-au dedicat în lume slujirii fraţilor lor,
ca să-şi poată îndeplini lucrarea liberi şi fără oprelişti.
Doamne, care deschizi şi nimeni nu poate să închidă,
- du-i la lumina ta pe aceia care au adormit în speranţa învierii.
Rugăciunea de încheiere
Ia aminte, Doamne, la rugăciunea noastră de seară şi dă-ne harul ca, mergând pe urmele Fiului tău, să aducem rod de fapte bune întru răbdare. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice