Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Timpul Pascal - Săptămâna a III-a - Luni - Laude
Să-l preamărim pe Isus, pe care Tatăl l-a preamărit şi i-a dat ca moştenire toate neamurile, şi să-l rugăm:
Prin biruinţa ta, mântuieşte-ne, Doamne!
Cristoase, care prin biruinţa ta ai sfărâmat porţile iadului, nimicind păcatul şi moartea,
– fă-ne astăzi biruitori asupra păcatului!
Tu, care ai alungat moartea, dăruindu-ne o viaţă nouă,
– fă-ne să umblăm astăzi în înnoirea vieţii!
Tu, care ai dat viaţă celor morţi trecând neamul omenesc de la moarte la viaţă,
– dăruieşte viaţă veşnică tuturor celor pe care îi vom întâlni!
Tu, care i-ai făcut de ruşine pe păzitorii mormântului tău, iar ucenicilor tăi le-ai adus bucurie,
– dăruieşte bucurie deplină celor care îţi slujesc!
Rugăciunea de încheiere
Fă, te rugăm, atotputernice Dumnezeule, ca, dezbrăcându-ne de omul cel vechi cu poftele sale, să trăim viaţa cea nouă a aceluia în a cărui împărăţie ne-ai strămutat prin tainele pascale. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice