Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Timpul Pascal - Săptămâna a III-a - Sâmbătă - Laude
Să-l implorăm cu bucurie pe Cristos, pâinea vieţii, care îi va învia în ziua de apoi pe aceia care iau parte la masa cuvântului şi a trupului său:
Dă-ne, Doamne, pace şi bucurie!
Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, care, înviind din morţi eşti Stăpânul vieţii,
– binecuvântează-ne şi sfinţeşte-ne pe noi şi pe toţi fraţii tăi!
Tu, care dăruieşti pace şi bucurie tuturor celor care cred în tine,
– dă-ne harul să umblăm ca fii ai luminii şi să ne bucurăm de biruinţa ta!
Sporeşte credinţa Bisericii peregrine pe pământ,
– ca să dea în faţa lumii mărturie despre învierea ta!
Tu, care, după ce ai îndurat multe, ai intrat în gloria Tatălui,
– schimbă în bucurie jalea celor întristaţi!
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, tu i-ai înnoit în apa Botezului pe cei care cred în tine. Ocroteşte-i pe cei renăscuţi în Cristos, pentru ca, biruind orice atac al Celui Rău, să păstreze cu fidelitate harul binecuvântării tale. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice