Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Timpul Pascal - Săptămâna a V-a - Duminică - Vespere I
Invocându-l pe Cristos, viaţa şi învierea noastră, să-l implorăm cu credinţă:
Cristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, ocroteşte poporul tău!
Te rugăm, Cristoase, pentru Biserica ta catolică:
– sfinţeşte-o, pentru ca împărăţia ta să se răspândească printre neamuri!
Te implorăm pentru cei apăsaţi de boală, de mâhnire, de exil şi de robie,
– ca să primească mângâiere şi ajutor!
Te rugăm pentru cei care s-au abătut de la căile tale,
– ca să primească harul iertării tale şi bucuria unei vieţi noi!
Isuse, mântuitorul nostru, care ai fost răstignit şi ai înviat şi vei veni să judeci lumea,
– fii îndurător cu noi, păcătoşii!
Te rugăm pentru toţi cei care trăiesc în această lume
– şi pentru toţi cei care au plecat de la noi în speranţa învierii!
Rugăciunea de încheiere
Atotputernice veşnice Dumnezeule, actualizează necontenit în noi sacramentul pascal, pentru ca cei pe care ai binevoit să-i reînnoieşti prin sfântul Botez, întăriţi de ajutorul tău, să aducă multe roade şi, astfel, întăriţi de tine, să ajungă la bucuriile vieţii veşnice. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice