| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor

Timpul Pascal - Săptămâna a VI-a - Duminică - Vespere I


Să-l invocăm cu stăruinţă pe Cristos care, înviind din morţi, a nimicit moartea şi a reînnoit viaţa:

      Cristoase, care eşti pururi viu, ascultă-ne!

Tu, piatra pe care au nesocotit-o zidarii, ai ajuns în capul unghiului:
zideşte-ne ca pietre vii în Biserica ta!

Tu, martorul credincios şi adevărat, întâiul-născut dintre cei morţi,
dă Bisericii tale harul de a da necontenit mărturie despre tine!

Tu, mire unic al Bisericii ieşite din coasta ta,
fă-ne martori ai sacramentului cununiei tale cu ea!

Tu, care eşti cel dintâi şi cel de pe urmă, care ai fost mort şi acum eşti viu,
păstrează-i pe cei botezaţi credincioşi până la moarte, pentru a se învrednici să ia cununa!

Tu, lumina şi făclia cetăţii sfinte a lui Dumnezeu,
luminează-i pe răposaţii noştri, ca să domnească în veci împreună cu tine!


Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic, dă-ne harul de a celebra cu însufleţire aceste zile de bucurie în care cinstim învierea Domnului, pentru ca misterul pascal pe care-l contemplăm să se manifeste necontenit în faptele noastre.
Prin Domnul.

 

«« Înapoi la indice