Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Timpul Pascal - Săptămâna a VII-a - Duminică - Vespere II
Noi nu ştim să ne rugăm cum se cuvine, dar însuşi Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. De aceea, să spunem:
Duhul Sfânt să mijlocească pentru noi!
Cristoase, păstorule ceresc, revarsă asupra păstorilor noştri darul înţelepciunii şi al sfatului,
– ca să ducă turma ta la mântuire!
Tu, care locuieşti în cele de sus şi eşti bogat în îndurare,
– priveşte la cei săraci şi lipsiţi de pe pământ!
Tu, care, prin adumbrirea Duhului Sfânt, ai fost zămislit din Maria Fecioara,
– păstrează-le în spiritul consacrării lor pe fecioarele care ţi s-au dăruit ţie!
Isuse, preotul nostru, care îl lauzi pe Tatăl în Duhul Sfânt,
– uneşte-i pe toţi oamenii cu tine în această laudă!
Dă-le celor răposaţi să ajungă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu
– şi la răscumpărarea deplină a trupului lor!
Rugăciunea de încheiere
Ascultă cu bunăvoinţă, Doamne, rugăciunile noastre! Noi credem că Mântuitorul neamului omenesc se află împreună cu tine în mărire: dă-ne harul să simţim că el rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor, după cum ne-a făgăduit. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice