Liturghierul Roman - Rugăciunea credincioşilor
La întâmpinarea Domnului (2 februarie)
Fraţilor,
Să ne rugăm Domnului nostru Isus Cristos, în unire cu Maica să preasfântă, care îl prezintă astăzi pe Fiul ei în Templu pentru ca omenirea să-şi întâmpine Mântuitorul.
Doamne Isuse Cristoase, lumină spre luminarea neamurilor, ajută Biserica să vestească Evanghelia în lumea întreagă. R. Te rugăm, ascultă-ne!
Călăuzeşte toate popoarele la lumina şi la pacea ta şi ajută-i pe conducătorii lor să fie exemplu de respectare a Legii tale. R.
Dăruieşte celor bătrâni răbdare şi seninătate în suferinţele vieţii, întăreşte pe cei bolnavi cu prezenţa ta şi întâmpină-i cu bunătate pe muribunzi. R.
Fă ca lumina ta să strălucească în viaţa celor care ţi s-au consacrat în mod deosebit. R.
Dăruieşte-ne tuturor atenţie faţă de inspiraţiile Duhului Sfânt şi generozitate în a le înfăptui. R.
Cheamă-ne pe toţi, la timpul cuvenit, în templul măririi tale. R.
Dumnezeule, Părinte ceresc, tu ai voit ca Fiul tău, Răscumpărătorul aşteptat de veacuri, să se întrupeze în sânul nepătat al Preasfântei Fecioare Maria. Dă-ne harul să-1 primim cu bucurie, ca să avem parte şi noi de viaţa dumnezeiască pe care ne-a dăruit-o El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. R. Amin.
«« Înapoi la indice